Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și jumătate după Descartes și Pascal, filozoful francez reușește să depășească spectaculos polaritatea metafizico-teologică gândire — iubire (pensée — charité) responsabilă de inflația cunoașterii și puterii în modernitate și care a dus la dezastrul iubirii sfâșiate și împinse în patologic și irațional de un subiect rațional ce s-a instituit refulând-o. Criza metafizicii moderne s-a soldat și cu reducția vieții la biologic, a iubirii la plăcere, a rațiunii la calcul, a ființei la prosperitate, productivitate și consumism, iar aceste dihotomii se reflectă în incoerența discursurilor despre o iubire scindată ale gânditorilor secolului XX. Într-un peisaj erotic tectonic, bântuit de fantasmele infernale ale disjuncțiilor schizoide sau ale fuziunilor pulsionale, Jean-Luc Marion, veritabil Orfeu al gândirii, pleacă în căutarea iubirii. La capătul unui parcurs meditativ de peste un sfert de veac putem spune că gânditorul francez și-a ținut în întregime pariul imposibil: acela de a gândi într-un mod nemetafizic cu ajutorul unei fenomenologii renovate atât filozofia, cât și teologia, în așa fel încât să facă dreptate amorului originar, iubirii unice care e atât motorul ultim al gândirii omului care iubește și este iubit înainte de a gândi și de a fi, cât și al revelației „erosului nebun” al lui Dumnezeu „Care iubește să fie iubit”. Ceas fast al filozofiei actuale, meditațiile fenomenologice despre amor ale lui Jean-Luc Marion sunt introducerea într-o gândire în același timp originară, profetică, o veritabilă Cântare a Cântărilor filozofică care ne inițiază în taina iubirii iubirii.
